Traducere de Octavian Cocoş
Din cer îmi spui adio la plecare,
măruntă ploaie ce stropeşti în joacă
stejarii care munţii îi îmbracă
în ţara mea, şi grânele pe-ogoare.
Mă vezi uscat şi uzi izbăvitoare
şi munţi şi văi din pieptul meu cu apă,
iar ceaţa ta astupă ca o pleoapă
al meu păcat, şi-mi dai credinţă mare.
Din braţele-ţi mustind, Biscaya mamă,
şi verzi, plec în Castilla cea uscată,
spre îmbrăţişări fidele ce mă cheamă,
căci libertatea omul niciodată
n-o va iubi, decât când o să geamă
în lanţul de iubire înfocată.
vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.